Grupul Țintă al Proiectului

Activitățile proiectului se adresează în principal elevilor din învățământul profesional și tehnic, în special celor aflați în risc de abandon școlar sau proveniți din medii care necesită sprijin educațional și social suplimentar.

De asemenea, proiectul se adresează părinților, cadrelor didactice, consilierilor școlari, personalului educațional și comunităților locale implicate în susținerea educației profesionale și tehnice.

Categorii

Elevi din învățământul profesional și tehnic

Elevi aflați în risc de abandon școlar

Elevi proveniți din medii defavorizate sau cu acces redus la resurse educaționale

Părinți și aparținători

Cadre didactice

Consilieri și personal educațional

Comunitate locală

Reprezentanți ai mediului educațional, economic și instituțional